24 august 2010

Ce înseamnă să fii OLTEAN !

SUNT OLTEAN ! Şi chiar mă mândresc cu asta !
Ce sunt OLTENII?
Oltenii sunt o specie aparte într-o ţară aparte....la fel cum spaniolii au catalanii lor sau italienii au sicilienii lor, românii ne au pe noi...."cei mai buni dintre români"...peste mări şi ţări oltenii mereu îşi amintesc de meleagurile natale, de vinul de Segarcea, de Nea Mărin şi desigur de simbolul nostru al tuturor, de UNIVERSITATEA CRAIOVA ... Noi nu suntem ca alte "specii" să migrăm şi să ne adaptăm acolo în mediul ăla ostil nouă...noi nu adoptăm tradiţii şi nici obiceiuri, nu ţinem cu Steaua că bat pe toţi sau cu altă echipă ce oferă numai bucurii şi niciodată deziluzii...noi ne acceptăm destinul ăsta amar cu echipa asta care ia câte 4-5 goluri pe etapă dar este a noastră, a tuturor...sunt convins că o scânteie ar fi de ajuns şi vechiul "Central" din Bănie ar fi iar umplut pâna la refuz....tobele de altă dată ne vor chema iarăşi la stadion unde vom auzi un "goooooollll" prelung al unuia dintre noi ce din păcate ne-a lăsat pe noi sa ducem munca mai departe....

La noi fotbalul e religie...

Apreciaţi de o tară întreagă şi mereu invidiaţi oltenii şi-au văzut de treabă...unii au emigrat în celelalte provincii ale ţării, dar nu au lăsat nimic acasă...nu au lăsat nici măcar amintirile "Craiovei Maxima" de odinioară, nici memorabilele meciuri de dupa revoluţie cu Gică Craioveanu în prim plan când mergeau cu miile în capitală ştiind că nu vor fi dezamăgiţi şi vor putea ieşi seara în plina stradă să strige cât îi ţin plămânii "Sunt mândru că sunt oltean"....
Vremurile de altă dată au trecut....şi eroii au murit...s-au stins şi multe dintre rândurile suporterilor....meciurile şi victoriile au devenit uşor amintiri...amintiri ce încă mai pâlpăie şi ne ţin în viaţă uneori....istoria şi timpul ne-au întors şi partea cealaltă a monedei....acum ne zbatem în subsolul clasamentului şi suntem în agonie....urmaşii celor ce lăsau totul ca să îşi vadă idolii sunt acum în cluburi şi petrec cu unele forme apetisante şi uită de slalomurile lui Crişan şi ale lui Balaci....de ardoarea şi forta lui Cămătaru şi de zidul Geolgău-Negrilă-Ştefănescu-Tilihoi.....au uitat până şi de vocea lui Domozină....
Am uitat oare de ei? Ei oare au uitat de noi? Cristi priveşte de acolo de sub tabelă cum cei de sub el sunt măcinaţi de ceea ce văd în teren....Cum deasupra lui se schimbă cifrele în dreptul oaspeţilor la fiecare 15 minute....Nea Nelu priveşte cum pe lânga el se perindă tot mai puţină lume în sâmbetele magice ale studenţilor din Bănie.....
Ne vom lăsa oare idolii dezamăgiţi....îi vom lăsa să se uite în gol şi să creadă ca Universitatea s-a mutat demult din locul ce a născut sintagma "Campioana unei mari iubiri"? Eu unul nu voi face aşa ceva....nu am prins performanţe şi nici nu cred că voi prinde, dar am o datorie morală pentru cei ce au cutreierat ţara şi nu numai, au spus tuturor că noi suntem oltenii, "cei mai fierbinţi dintre români"...şi nu voi avea pace până când nu vom sări şi noi la rândul nostru pe străzi şi să strigam "Sunt mândru că sunt oltean"....

Un comentariu:

hime spunea...

Off oltenii astia :)) Ce ne-am face fara ei !!! Si sa nu uitam ca oltencele sunt cele mai tari ;)