24 august 2010
Camasa ("Culegere de tampenii")
Sa-ti rupi camasa-n doua, ca oltenii, sa renegi trecutul, sa-ti imprastii visele in mii de bucati, sa trantesti poarta, fereastra, sa simti singuratatea, sa simti ca nimeni nu te aude, nu te ajuta, nu te vrea. Da’ tu stii deja asta! Nu vrei, nu poti sa crezi, analizezi, te judeci, te intemnitezi, te absolvi. Cauti scapare, ai nevoie de timp, de ajutor, de prieteni, niciunul nu are nevoie de tine. Te urasti, te dispretuiesti, evadezi, lasi totu’ in urma ta, amintiri, fugi de tine, arunci toate promisiunile facute. Lucrurile pretioase le ingropi in noroi, fugi, nu poti uita totul. Stii ca se vor intoarce, alergi spre pustiu. Desertul te alina, poti sa minti, el te va crede. Poti sa minti cu ochi mari si inlacrimati picaturi, eternitati de-o clipa si va crede ca esti sincer. Crezi si tu si-ti refaci trecutul. E asa cum ti-ai dorit. Dar tot te va gasi si-atunci vei deschide usa. Vei pleca capul si-ti vei vedea fecioru’ venind de la scoala, cu ochi mari si zambet larg. O aura angelica. Inmarmurit, vei incerca sa afli de ce, pentru o clipa, ai vrut sa-ti rupi camasa-n doua.
CUVANT INAINTE DE DUPA (din cartea "Culegere de tampenii")
Ma intitulez sKa_on! C-asa vreau eu! Si o sa va las sa ma numiti asa…iar cand n-‘oi mai fi, sKa_off !
Nu sunt un scriitor, nici mai mult, nici mai putin si nici nu stiu cum se compune o scriere! Nu-i un cliseu ridicat la rang de arta si nu vreau sa devin celebru in urma unor randuri pustii cu toate ca imi place sa fiu in centrul atentiei. Poate datorita acestui lucru, in speranta ca e ceva pozitiv, scot la lumina cateva din ideile, gandurile si perceptiile mele fara tinta si linie narativa coerenta. N-am de gand sa vand tampeniile astea, poate sa dau cateva exemplare celor apropiati.
Sau poate doar sa-mi scot banii investiti, cine stie?
Unele sper sa aiba rol educativ iar altele sa starneasca trairi intense!
Atentie mare! Am sa va plimb prin majoritatea domeniilor de viata, fara o ordine precisa, ca si viata, de altfel!
Unii le-ar incadra in ceva teatru, drama, proza, poezie…sau pur si simplu, tampenii.
In virtutea extazului, nebuniei, excentritatii si al mirosului trandafirilor sub clar de luna va las in a savura cele ce urmeaza…
Nu sunt un scriitor, nici mai mult, nici mai putin si nici nu stiu cum se compune o scriere! Nu-i un cliseu ridicat la rang de arta si nu vreau sa devin celebru in urma unor randuri pustii cu toate ca imi place sa fiu in centrul atentiei. Poate datorita acestui lucru, in speranta ca e ceva pozitiv, scot la lumina cateva din ideile, gandurile si perceptiile mele fara tinta si linie narativa coerenta. N-am de gand sa vand tampeniile astea, poate sa dau cateva exemplare celor apropiati.
Sau poate doar sa-mi scot banii investiti, cine stie?
Unele sper sa aiba rol educativ iar altele sa starneasca trairi intense!
Atentie mare! Am sa va plimb prin majoritatea domeniilor de viata, fara o ordine precisa, ca si viata, de altfel!
Unii le-ar incadra in ceva teatru, drama, proza, poezie…sau pur si simplu, tampenii.
In virtutea extazului, nebuniei, excentritatii si al mirosului trandafirilor sub clar de luna va las in a savura cele ce urmeaza…
Ce înseamnă să fii OLTEAN !
SUNT OLTEAN ! Şi chiar mă mândresc cu asta !
Ce sunt OLTENII? Oltenii sunt o specie aparte într-o ţară aparte....la fel cum spaniolii au catalanii lor sau italienii au sicilienii lor, românii ne au pe noi...."cei mai buni dintre români"...peste mări şi ţări oltenii mereu îşi amintesc de meleagurile natale, de vinul de Segarcea, de Nea Mărin şi desigur de simbolul nostru al tuturor, de UNIVERSITATEA CRAIOVA ... Noi nu suntem ca alte "specii" să migrăm şi să ne adaptăm acolo în mediul ăla ostil nouă...noi nu adoptăm tradiţii şi nici obiceiuri, nu ţinem cu Steaua că bat pe toţi sau cu altă echipă ce oferă numai bucurii şi niciodată deziluzii...noi ne acceptăm destinul ăsta amar cu echipa asta care ia câte 4-5 goluri pe etapă dar este a noastră, a tuturor...sunt convins că o scânteie ar fi de ajuns şi vechiul "Central" din Bănie ar fi iar umplut pâna la refuz....tobele de altă dată ne vor chema iarăşi la stadion unde vom auzi un "goooooollll" prelung al unuia dintre noi ce din păcate ne-a lăsat pe noi sa ducem munca mai departe....
La noi fotbalul e religie...
Apreciaţi de o tară întreagă şi mereu invidiaţi oltenii şi-au văzut de treabă...unii au emigrat în celelalte provincii ale ţării, dar nu au lăsat nimic acasă...nu au lăsat nici măcar amintirile "Craiovei Maxima" de odinioară, nici memorabilele meciuri de dupa revoluţie cu Gică Craioveanu în prim plan când mergeau cu miile în capitală ştiind că nu vor fi dezamăgiţi şi vor putea ieşi seara în plina stradă să strige cât îi ţin plămânii "Sunt mândru că sunt oltean"....
Vremurile de altă dată au trecut....şi eroii au murit...s-au stins şi multe dintre rândurile suporterilor....meciurile şi victoriile au devenit uşor amintiri...amintiri ce încă mai pâlpăie şi ne ţin în viaţă uneori....istoria şi timpul ne-au întors şi partea cealaltă a monedei....acum ne zbatem în subsolul clasamentului şi suntem în agonie....urmaşii celor ce lăsau totul ca să îşi vadă idolii sunt acum în cluburi şi petrec cu unele forme apetisante şi uită de slalomurile lui Crişan şi ale lui Balaci....de ardoarea şi forta lui Cămătaru şi de zidul Geolgău-Negrilă-Ştefănescu-Tilihoi.....au uitat până şi de vocea lui Domozină....
Am uitat oare de ei? Ei oare au uitat de noi? Cristi priveşte de acolo de sub tabelă cum cei de sub el sunt măcinaţi de ceea ce văd în teren....Cum deasupra lui se schimbă cifrele în dreptul oaspeţilor la fiecare 15 minute....Nea Nelu priveşte cum pe lânga el se perindă tot mai puţină lume în sâmbetele magice ale studenţilor din Bănie.....
Ne vom lăsa oare idolii dezamăgiţi....îi vom lăsa să se uite în gol şi să creadă ca Universitatea s-a mutat demult din locul ce a născut sintagma "Campioana unei mari iubiri"? Eu unul nu voi face aşa ceva....nu am prins performanţe şi nici nu cred că voi prinde, dar am o datorie morală pentru cei ce au cutreierat ţara şi nu numai, au spus tuturor că noi suntem oltenii, "cei mai fierbinţi dintre români"...şi nu voi avea pace până când nu vom sări şi noi la rândul nostru pe străzi şi să strigam "Sunt mândru că sunt oltean"....
Ce sunt OLTENII? Oltenii sunt o specie aparte într-o ţară aparte....la fel cum spaniolii au catalanii lor sau italienii au sicilienii lor, românii ne au pe noi...."cei mai buni dintre români"...peste mări şi ţări oltenii mereu îşi amintesc de meleagurile natale, de vinul de Segarcea, de Nea Mărin şi desigur de simbolul nostru al tuturor, de UNIVERSITATEA CRAIOVA ... Noi nu suntem ca alte "specii" să migrăm şi să ne adaptăm acolo în mediul ăla ostil nouă...noi nu adoptăm tradiţii şi nici obiceiuri, nu ţinem cu Steaua că bat pe toţi sau cu altă echipă ce oferă numai bucurii şi niciodată deziluzii...noi ne acceptăm destinul ăsta amar cu echipa asta care ia câte 4-5 goluri pe etapă dar este a noastră, a tuturor...sunt convins că o scânteie ar fi de ajuns şi vechiul "Central" din Bănie ar fi iar umplut pâna la refuz....tobele de altă dată ne vor chema iarăşi la stadion unde vom auzi un "goooooollll" prelung al unuia dintre noi ce din păcate ne-a lăsat pe noi sa ducem munca mai departe....
La noi fotbalul e religie...
Apreciaţi de o tară întreagă şi mereu invidiaţi oltenii şi-au văzut de treabă...unii au emigrat în celelalte provincii ale ţării, dar nu au lăsat nimic acasă...nu au lăsat nici măcar amintirile "Craiovei Maxima" de odinioară, nici memorabilele meciuri de dupa revoluţie cu Gică Craioveanu în prim plan când mergeau cu miile în capitală ştiind că nu vor fi dezamăgiţi şi vor putea ieşi seara în plina stradă să strige cât îi ţin plămânii "Sunt mândru că sunt oltean"....
Vremurile de altă dată au trecut....şi eroii au murit...s-au stins şi multe dintre rândurile suporterilor....meciurile şi victoriile au devenit uşor amintiri...amintiri ce încă mai pâlpăie şi ne ţin în viaţă uneori....istoria şi timpul ne-au întors şi partea cealaltă a monedei....acum ne zbatem în subsolul clasamentului şi suntem în agonie....urmaşii celor ce lăsau totul ca să îşi vadă idolii sunt acum în cluburi şi petrec cu unele forme apetisante şi uită de slalomurile lui Crişan şi ale lui Balaci....de ardoarea şi forta lui Cămătaru şi de zidul Geolgău-Negrilă-Ştefănescu-Tilihoi.....au uitat până şi de vocea lui Domozină....
Am uitat oare de ei? Ei oare au uitat de noi? Cristi priveşte de acolo de sub tabelă cum cei de sub el sunt măcinaţi de ceea ce văd în teren....Cum deasupra lui se schimbă cifrele în dreptul oaspeţilor la fiecare 15 minute....Nea Nelu priveşte cum pe lânga el se perindă tot mai puţină lume în sâmbetele magice ale studenţilor din Bănie.....
Ne vom lăsa oare idolii dezamăgiţi....îi vom lăsa să se uite în gol şi să creadă ca Universitatea s-a mutat demult din locul ce a născut sintagma "Campioana unei mari iubiri"? Eu unul nu voi face aşa ceva....nu am prins performanţe şi nici nu cred că voi prinde, dar am o datorie morală pentru cei ce au cutreierat ţara şi nu numai, au spus tuturor că noi suntem oltenii, "cei mai fierbinţi dintre români"...şi nu voi avea pace până când nu vom sări şi noi la rândul nostru pe străzi şi să strigam "Sunt mândru că sunt oltean"....
Despre femei
O prejudecata comun întâlnită în rândul femeilor este aceea că bărbaţii mint pentru că sunt porci.
Nimic mai neadevărat.
În primul rând, porcul nu minte, este un animal cât se poate de sincer şi de corect. Iar în al doilea rând, bărbaţii mint nu pentru că sunt nesimţiţi, ci, dimpotrivă, pentru că le pasă de femeia de lângă ei.
O mint pentru că o iubesc.
Se ştie că omul este o fiinţă care suportă greu adevarul. Să spunem, de pildă, că ai ieşit de la serviciu şi te-ai dus cu băieţii să bei o berică. Vrei să bei o singură bere: pe a cincea. Deci, se face 10 fără un sfert. Începe Milan - Real. Deşi ţi-ai dori foarte mult să fii acasă cu nevasta-ta/amica-ta şi să vă uitaţi împreună la o comedie romantică cu Ben Stiller sau Adam Sandler, nu poţi să-i laşi pe oamenii ăia singuri la meci - doar sunt colegii tăi.
Se face 12, mai beţi o berică şi-aţi plecat. Se sparge gaşca şi tu pleci decis acasă, cu un coleg care
are acelaşi drum. La craşma din colţ, mai beţi o bere, să vă puneţi pe picioare. În fine, ajungi acasă. E unu' jumate.
Spuneţi şi voi: ai tu, ca bărbat, inima să-i spui nevesti-tii/amică-tii:"Băi, ştiu că m-aştepţi de la 7, că ai fost la piaţă şi că ai gătit, da' io am fost la bere cu baieţii, m-am uitat la meci şi m-am simţit excelent şi fără tine"?
Ce suflet de câine trebuie să ai ca să-i spui asta? Cât de mizerabil să fii?
Şi-atunci vii acasă cu nişte ochi lăcrimoşi, o iei în braţe, o pupi, iţi smulgi părul din cap de ciudă că n-ai putut fi cu ea în seara asta şi-i spui că, exact când te pregăteai să vii acasă, a venit patronul şi-a dat de băut, era ziua lui sau i-a născut nevasta, gaseşti tu ceva, n-ai mai sunat pentru că mereu te gândeai că mai stai cinci minute şi pleci, da' ăla nu mai pleca şi tu crăpai de nervi.
Şi-atunci, vin eu şi vă-ntreb: asta înseamnă să fii porc? Să te gandeşti la femeia de lângă tine? Să n-o faci să sufere? Nu cred... Am dreptate? ... sau nu?
Nimic mai neadevărat.
În primul rând, porcul nu minte, este un animal cât se poate de sincer şi de corect. Iar în al doilea rând, bărbaţii mint nu pentru că sunt nesimţiţi, ci, dimpotrivă, pentru că le pasă de femeia de lângă ei.
O mint pentru că o iubesc.
Se ştie că omul este o fiinţă care suportă greu adevarul. Să spunem, de pildă, că ai ieşit de la serviciu şi te-ai dus cu băieţii să bei o berică. Vrei să bei o singură bere: pe a cincea. Deci, se face 10 fără un sfert. Începe Milan - Real. Deşi ţi-ai dori foarte mult să fii acasă cu nevasta-ta/amica-ta şi să vă uitaţi împreună la o comedie romantică cu Ben Stiller sau Adam Sandler, nu poţi să-i laşi pe oamenii ăia singuri la meci - doar sunt colegii tăi.
Se face 12, mai beţi o berică şi-aţi plecat. Se sparge gaşca şi tu pleci decis acasă, cu un coleg care
are acelaşi drum. La craşma din colţ, mai beţi o bere, să vă puneţi pe picioare. În fine, ajungi acasă. E unu' jumate.
Spuneţi şi voi: ai tu, ca bărbat, inima să-i spui nevesti-tii/amică-tii:"Băi, ştiu că m-aştepţi de la 7, că ai fost la piaţă şi că ai gătit, da' io am fost la bere cu baieţii, m-am uitat la meci şi m-am simţit excelent şi fără tine"?
Ce suflet de câine trebuie să ai ca să-i spui asta? Cât de mizerabil să fii?
Şi-atunci vii acasă cu nişte ochi lăcrimoşi, o iei în braţe, o pupi, iţi smulgi părul din cap de ciudă că n-ai putut fi cu ea în seara asta şi-i spui că, exact când te pregăteai să vii acasă, a venit patronul şi-a dat de băut, era ziua lui sau i-a născut nevasta, gaseşti tu ceva, n-ai mai sunat pentru că mereu te gândeai că mai stai cinci minute şi pleci, da' ăla nu mai pleca şi tu crăpai de nervi.
Şi-atunci, vin eu şi vă-ntreb: asta înseamnă să fii porc? Să te gandeşti la femeia de lângă tine? Să n-o faci să sufere? Nu cred... Am dreptate? ... sau nu?
Scrisoare nostalgica
Născuţi la începutul anilor 80, vedem acum în anul 2010 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumparat-o ei şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii paşi pe Lună, nici despre războaie sângeroase, dar ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred batranii, care bombăn în spatele nostru că noi nu stim nimic.
Suntem ultima generaţie care a jucat `scunsea, Castel, Raţele şi Vânatorii, Ţară, ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, ultimii are au strigat "Un, doi, trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) şi primii care am văzut desene animate color.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gaşca. Băieţii şi-au scris numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe tricouri, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere şi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic. Am învaţat poezii în româneşte la grădiniţa, nu în engleză, şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Spuneam mişto şi fain în loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks , Dallas ... şi cine zice că nu s-a uitat, ori minte ori nu avea înca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să întelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoala...
Noi am ascultat şi Metallica şi Ace of Base şi DJ Bobo şi Michael Jackson şi Backstreet Boys şi Take That şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Pe ei dacă îi întrebi, muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, oricum!
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou nişte jucării bestiale) şi am băut Cico şi sucuri de la TEC fără să ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticla de suc fără teamă de viruşi.
Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca şi poate că tot noi i-am trimis 10.000 de e-mailuri de dulce. Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia aşteptam la chefuri să jucăm Fântâniţa, sau Flori, fete, filme sau baieţi, sau Sticla, sau Adevăr sau Provocare, sau orice ne dădea un pretext sa pupăm pe gură pe cine iubeam.
Noi suntem cei care încă au mai cerut (sau li s-a cerut) prietenia, care încă roşeam la cuvantul SEX, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperând ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iţi place?" că ne place de el/ea.
Este uimitor că înca mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcut de copii, nu ne-am spălat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am băut doar apă îmbuteliată, ne-am tăvalit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie , noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea "Feriţi-vă de măgăruş!". Suntem o generaţie de învingători, de visători, de "first-timers". Dacă eşti de-al nostru(ă), felicitări!
Nu avem amintiri despre primii paşi pe Lună, nici despre războaie sângeroase, dar ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred batranii, care bombăn în spatele nostru că noi nu stim nimic.
Suntem ultima generaţie care a jucat `scunsea, Castel, Raţele şi Vânatorii, Ţară, ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, ultimii are au strigat "Un, doi, trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Mario?) şi primii care am văzut desene animate color.
Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gaşca. Băieţii şi-au scris numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe tricouri, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere şi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic. Am învaţat poezii în româneşte la grădiniţa, nu în engleză, şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Spuneam mişto şi fain în loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks , Dallas ... şi cine zice că nu s-a uitat, ori minte ori nu avea înca televizor. Ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să întelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoala...
Noi am ascultat şi Metallica şi Ace of Base şi DJ Bobo şi Michael Jackson şi Backstreet Boys şi Take That şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Pe ei dacă îi întrebi, muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, oricum!
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou nişte jucării bestiale) şi am băut Cico şi sucuri de la TEC fără să ne fie teama ca au prea multe E-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticla de suc fără teamă de viruşi.
Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca şi poate că tot noi i-am trimis 10.000 de e-mailuri de dulce. Noi nu ne dădeam beep-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau PlayStation ci jocuri tetris şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o lună după ce le cumparam şi le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia aşteptam la chefuri să jucăm Fântâniţa, sau Flori, fete, filme sau baieţi, sau Sticla, sau Adevăr sau Provocare, sau orice ne dădea un pretext sa pupăm pe gură pe cine iubeam.
Noi suntem cei care încă au mai cerut (sau li s-a cerut) prietenia, care încă roşeam la cuvantul SEX, care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperând ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iţi place?" că ne place de el/ea.
Este uimitor că înca mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcut de copii, nu ne-am spălat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am băut doar apă îmbuteliată, ne-am tăvalit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie , noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea "Feriţi-vă de măgăruş!". Suntem o generaţie de învingători, de visători, de "first-timers". Dacă eşti de-al nostru(ă), felicitări!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)