Camasa ("Culegere de tampenii")

Sa-ti rupi camasa-n doua, ca oltenii, sa renegi trecutul, sa-ti imprastii visele in mii de bucati, sa trantesti poarta, fereastra, sa simti singuratatea, sa simti ca nimeni nu te aude, nu te ajuta, nu te vrea. Da’ tu stii deja asta! Nu vrei, nu poti sa crezi, analizezi, te judeci, te intemnitezi, te absolvi. Cauti scapare, ai nevoie de timp, de ajutor, de prieteni, niciunul nu are nevoie de tine. Te urasti, te dispretuiesti, evadezi, lasi totu’ in urma ta, amintiri, fugi de tine, arunci toate promisiunile facute. Lucrurile pretioase le ingropi in noroi, fugi, nu poti uita totul. Stii ca se vor intoarce, alergi spre pustiu. Desertul te alina, poti sa minti, el te va crede. Poti sa minti cu ochi mari si inlacrimati picaturi, eternitati de-o clipa si va crede ca esti sincer. Crezi si tu si-ti refaci trecutul. E asa cum ti-ai dorit. Dar tot te va gasi si-atunci vei deschide usa. Vei pleca capul si-ti vei vedea fecioru’ venind de la scoala, cu ochi mari si zambet larg. O aura angelica. Inmarmurit, vei incerca sa afli de ce, pentru o clipa, ai vrut sa-ti rupi camasa-n doua.